Finanţarea, care cuprinde 237 de milioane de euro sub formă de obligaţiuni şi 85 de milioane de euro sub formă de împrumut pe termen scurt, este una dintre cele mai mari tranzacţii realizate vreodată de un club de fotbal profesionist din Spania şi din Europa, a precizat Valencia într-un comunicat.
„Obţinerea acestei finanţări istorice ne dă undă verde pentru construirea stadionului Nou Mestalla, un stadion de clasă mondială care va alimenta creşterea clubului pentru generaţii”, a declarat Kiat Lim, preşedintele Valencia CF, în comunicat. Lim este fiul miliardarului singaporez Peter Lim, care este proprietarul majoritar al clubului.
Stadionul, situat în oraşul Valencia şi care va avea peste 70.000 de locuri, este programat să se deschidă în 2027.
Se preconizează că acesta va multiplica veniturile generate în prezent de vechiul stadion Mestalla, a explicat Valencia CF.
„Având în vedere ospitalitatea sporită, capacitatea mai mare şi posibilitatea de a găzdui evenimente multifuncţionale, estimările preliminare sugerează că vom tripla veniturile actuale”, a declarat Kiat Lim.